Iulie, 2018

Tocmai avusese loc finala Campionatului Mondial de Fotbal, disputată între Franța și Croația. În România, vedetele evenimentului erau (foarte capabilul) Mbappe și Kolinda Grabar-Kitarovic, președinta Croației. Pe Facebook devenise virală postarea de mai jos : 

Internauții se dădeau de ceasul morții că uite, dom’le, ce femeie grozavă au în frunte croații, iar noi o avem pe #Veorica. Impostura mi-a sărit în ochi din prima. Unde și pe ce planetă are președintele unui stat UE drept de legiferare ? Știu că noi, ca popor, încă suntem marcați de epoca Băsescu, care a tăiat salarii și a impozitat pensii. Dar Băsescu, oameni buni, a făcut-o prin intermediul primului ministru de la acea vreme, și anume, Emil Boc. Ca președinte, știa că niciodată nu i-ar fi permis Constituția să scrie pe o foaie ”Se taie.”, iar de a doua zi, ciorna lui să intre în vigoare, cu statut de lege sau ordonanță de urgență. La fel și în cazul Kolindei. Toate acele realizări de sorginte dictatorială care i-au fost atribuite nu au fost altceva decât un fals deșănțat. Cum să mărească președintele salariile în sectorul privat și să taie pensiile legislatorilor ?

citește în continuare

*Disclaimer – Înainte de a citi, trebuie să știi că eu nu scriu advertoriale. Dacă, fără să mă cunoști prea bine, mă crezi capabilă să-mi vând conștiința pentru 30 de arginți și o funcție de consilier, ești rugat/ă să părăsești pagina în această secundă. Mulțumesc !

Aprilie, 2015. Eram în clasa a XI-a.

Liceul meu tocmai primise o invitație de participare la un concurs pe tema Uniunii Europene, intitulat ”Eu&UE”. Organizatorul era un europarlamentar în funcție, dar recunosc că inițial nu mi-a prea păsat de asta.

citește în continuare

De câțiva ani, pornesc televizorul doar pentru știri și talk show-uri politice. Mă disperă emisiunile de joasă speță, scandalurile cu maneliști și necrofilia poporului român, care rupe audiența la toate știrile cu morți. Nici producțiile românești de tip film/serial nu mi se par mai breze. Cândva, în fragedă adolescență, m-am uitat la ”Inimă de țigan” și cam atât. De atunci, aceiași actori sunt rotiți prin roluri care mai de care mai lipsite de credibilitate, iar toleranța mea la tâmpenii descrește direct proporțional cu înaintarea în vârstă, motiv pentru care n-am mai urmărit nimic de genul ăsta din timpuri imemoriale.

Până săptămâna asta.

citește în continuare

Salut. Pe mine mă cheamă Maria. Maria Florentina.

Pe persoană fizică, bifez un sfert din calendarul ortodox. O dată Floriile, apoi Sfânta Maria x 2.

Și n-am înțeles niciodată logica onomasticilor sau rostul lor pe pământ.

citește în continuare

deșertăciunea deșertăciunilor 

Aseară a ars Catedrala Notre Dame de Paris. 850 de ani de istorie. O știre care a întristat mapamondul.

Reacțiile au fost diverse. Există oameni care se dau de ceasul morții că a trimis Dumnezeu foc din cer peste un simbol al creștinismului, în Săptămâna Mare, ca să demonstreze un punct de vedere. Anume că, la nivel planetar, creștinismul e pe ducă. Și vine sfârșitul lumii. 

Înțeleg preocupările acestor oameni, dar nu pot să fraternizez cu ele. Dumnezeul în care cred eu nu obișnuiește să-și exprime opiniile prin distrugerea unor vestigii ale umanității, a căror creație a fost inspirată tot de El. 

citește în continuare

…și tot tu să te superi la final.

Vuiau astăzi toate televizoarele că un brand de biscuiți și-a asociat imaginea cu cea a lui Adolf Hitler. Primul meu gând a fost că ori e vorba de vreo firmă necunoscută, care habar n-are de capul ei, ori e vreo farsă aiurită de 1 aprilie.

Și m-am înșelat. În primul rând, e vorba despre brandul RoStar. Știu că numele nu-ți spune nimic. De-aia n-am percutat nici eu când l-am auzit azi dimineață. Dar dacă-ți spun că e vorba despre firma care produce ACEȘTI biscuiți ?

citește în continuare

Un moment de reculegere pentru toți domnii care au bătut florăriile în ultima săptămână, în căutarea buchetului perfect.

Un moment particular de reculegere pentru domnul care vineri, pe la ora 17:00, alerga pe strada Războieni după o florăreasă, rugând-o să mai caute prin spate, să mai verifice, că sigur mai are un buchet de trandafiri roșii. Că i-l plătește dublu, dar nu se poate duce la soție cu mâna goală, sau cu alte feluri de flori.

citește în continuare

De la referendumul pentru familie încoace, n-am mai văzut evenimente care să inflameze opinia publică într-o asemenea măsură, precum audierea Laurei Codruța Kovesi.

În ultimele zile n-ai avut unde să te ascunzi. Cu sau fără voia ta, ai aflat că doamna Kovesi candidează pentru funcția de procuror-șef european.

citește în continuare

+ o explicație neștiințifică pentru moartea prematură a rezoluțiilor de anul nou.

Mereu am găsit fascinant modul în care apar ciupercile după ploaie. Unde ieri era pământ arid, azi găsești ciuperci cât să îndestulezi populația unei insule italiene.

În egală măsură, mă fascinează speakerii motivaționali – aceste ciuperci de neînghițit apărute după digitalizare.

Ce e aia speaker motivațional ?

citește în continuare

Săptămâna asta, Petre Daea, ministrul agriculturii, a ținut un discurs în parlamentul european. Vorbind despre problemele pescarilor din România, a spus la un moment dat că la noi cormoranii fac baie în piscine. 

citește în continuare

Aud de mult timp o retorică tembelă, chiar și de la unii oameni de la care am pretenții – dom’le, România e o țară de proprietari (cu siktir în voce, de parc-ar spune că e o țară de leproși). 

citește în continuare

Discutam ieri cu un cetățean despre bebelușii abandonați la Maternitatea din Oradea. Care zac părăsiți pe un pat fad, până-i mai ridică vreo asistentă să-i hrănească. Care nu știu ce gust are laptele de mamă. Care tocmai se pregătesc să-și petreacă primii 18 ani din viață într-un orfelinat. Asta dacă nu-i dorește cineva cu suficientă disperare încât să treacă prin ghilotina legislației pe adopții. Chiar și așa, vor trăi întotdeauna cu trauma și stigmatul abandonului.

Cu fiecare replică, simțeam că distinsului i se accentuează nodul din gât. Și-mi spune :

”Oprește-te, te rog. Nu mai vreau să aud, că n-o să mai fiu bun de nimic azi. Sau, mai grav, o să plâng de față cu tine.”

…pentru că, aparent, plânsul unui bărbat e mai grav decât orice pe lume.

află deznodământul

Vineri seara, în ajun de centenar, citeam programul pentru festivitățile de 1 decembrie.

Parada, frumos. Concerte, frumos. Depuneri de coroane, ok. SERVIRE FASOLE CU CIOLAN, sinistru.

  citește în continuare

1918, iarna

Actul unu

Imperiul Austro-Ungar, sub papucul căruia stătuse Transilvania 1000 de ani, tocmai se destrăma.

Ca soluție de avarie, Ungaria a propus federalizarea tuturor teritoriilor străine, ocupate anterior. A întrebat cei 12 români (transilvăneni) din Consiliul Național Român dacă au obiecții la adresa autonomizării Transilvaniei.

Și au avut.

citește în continuare

În sticlă vin, în minte foc.

Idei ce curg șiroaie.

Lumini și voci se sting pe rând

în bezna din odaie.

află deznodământul

sursa foto : DCnews

Duminică, 25 noiembrie 2018  

Catedrala Mântuirii Neamului Românesc tocmai a fost sfințită, în prezența a peste 50.000 de oameni din toată țara.

Aflată în construcție din 2011, catedrala nu e gata încă. E netencuită și n-are aviz de siguranță în caz de incendiu.

Dar niște oameni din vârful organigramei BOR au decis că ”am, n-am mingea, dau la poartă” și trebuie inaugurată cu orice preț în anul centenarului. În consecință, azi, invitații și-au făcut loc printre schele și macarale, ca să participe la tăierea panglicii.

citește în continuare

Nu i-am împlinit încă. Urmează, peste niște zile.

Dar dacă ideea de articol a răsărit azi, azi o pun în aplicare.

Fără multe introduceri, în cei 21 de ani de existență am învățat că :

citește în continuare

Să le luăm pe rând.

Ce e limba ?

Nu obiectul util din gură.

Aia strămoșească.  

citeşte în continuare