Neavând prea multă activitate zilele astea, stau și observ ce se întâmplă în jur.
Un lucru care sare-n ochi e furia. Furia colectivă față de cei care nu respectă izolarea, față de bișnițarii care vând măști cu 100 de lei bucata, față de diaspora, față de propriul sechestru la domiciliu…
Suntem foarte nervoși în ultima vreme. Atâta că furia nu e altceva decât paravanul pentru frică. Nu vreau să arăt că mi-e frică de virus și de ceața din jurul lui, așa că mă enervez și devin vocal față de orice persoană/situație care-mi contrazice logica sau convingerile.

citește în continuare

Se acutizează isteria mondială privind coronavirusul.

Pasagerii care strănută în tramvai se află într-un permanent pericol de linșare, supermarketurile se golesc, bișnițarii de măști medicale profită.
Încordarea colectivă se simte în aer.

citește în continuare

Văd multă lume enervată de faptul că Ministerul Culturii a numit-o pe Irina Rimes ambasador al Zilei Naționale ”Constantin Brâncuși”.
Majoritatea prietenilor mei artiști percep înscăunarea Irinei ca pe un sacrilegiu la adresa culturii.

Alte segmente din populație o apără și afirmă că e mai potrivită decât vreun director de muzeu octogenar, care să țină un discurs de cherestea. Mai ales dacă scopul principal al festivităților este să-l facă pe Brâncuși mai simpatic în fața tinerilor.

citește în continuare

În ultima vreme, Dana Budeanu a luat avânt în viața publică. Dintr-o creatoare de modă cvasinecunoscută (pentru cei care nu urmăream ”Bravo, ai stil” și alte producții asemenea), Dănuța a devenit marea preoteasă a modei românești. Nu mai ai unde să te ascunzi de ea și de părerile ei controversate despre amețite și mafioți.

Văd mulți oameni ultragiați de această stare de fapt.
Și nu mi-e clar de ce.

citește în continuare

1.Melanjul cultural

Oricât s-ar bate badea Ion cu pumnul în piept că nu dă Ardealul, la finalul zilei, tot cu vecinul Istvan joacă șah în fața blocului. Românii de etnie maghiară din Bihor sunt prietenii noștri, vecinii noștri, ocazional – partenerii noștri. Una dintre cele mai bune prietene ale mele e de etnie maghiară. Și, ce să vezi, chiar nu pare c-ar vrea să-mi fure teritoriul strămoșesc de sub picioare.

Ca bonus, suntem rezonabil de deschiși față de toți străinii care ne calcă pragul. Ne interesează doar să fie OAMENI și să beneficiem de respect reciproc. În rest, Dumnezeu cu mila. Primim la studiu/muncă cetățeni din Africa, Israel, Palestina, Sri Lanka, Emiratele Arabe…chiar și localnici din Ditrău.  citește în continuare

Ieri a fost ziua lui Ceaușescu. Încă de la primele ore ale zilei, la mormântul lui s-au strâns mai mulți cetățeni care-l regretă, cu flori și candele. Majoritatea, trecuți bine de 70 de ani.
Prima mea reacție a fost de greață. Cum să fii atât de amibă încât să-ți fie dor de comunism ? De teroare ? De frig și foame ? Atâția oameni ți-au plătit libertatea cu sângele copiilor lor, iar tu, fosilă comunistă, nu știi ce să faci cu ea.

citește în continuare

Nu știu cine s-a gândit să-i acorde lui Eminescu titulatura de ”poet național”, dar prost cap a avut, vorba lui Ion Creangă. Prin asta n-a făcut să deschidă poarta spre vulgarizarea națională a omului (care a fost un geniu, fără discuții).

citește în continuare

În ultima vreme, nu mai ai unde să te ascunzi de Selly.
E prezent pe youtube, la ştiri, în cinematografe (mai nou) şi în gusturile vestimentare ale copiilor din familiile noastre.

citeşte în continuare

Personal, am un istoric destul de tumultos cu tot ce înseamnă religie. M-am născut într-o familie ortodoxă și am fost botezată ca atare. Ulterior, părinții mei s-au convertit pe rând la cultul penticostal.

citește în continuare

Să spunem că nu dispreţuiesc în totalitate faptul că m-am născut într-o ţară cu climă temperat-continentală. Veri calde, ierni reci. Dar dacă aş fi avut de ales, preferam oricând o coastă a Mării Mediterane. Cu veri calde şi ierni aidoma.

citeşte în continuare

Personal, călătoresc destul de mult cu trenul. Rareori ies de pe traiectoria Oradea-Șuncuiuș, dar, ca principiu de viață, mersul cu trenul mă inspiră. La modul cel mai propriu.

Creierul meu tinde să gândească cel mai bine atunci când sunt în mișcare. Pe propriile picioare sau într-un mijloc de transport, efectul e același. Majoritatea ideilor bune pe care le-am avut în această viață mi-au venit pe stradă, pe bicicletă, în tren sau în mașină.

citește în continuare

…probabil ar fi constructiv să te gândești în ce domeniu al vieții te simți inferior într-o asemenea măsură, încât ai nevoie să pui la colț niște străini, ca să-ți reechilibrezi stima de sine. Să te simți superior în mod artificial, dând cu barosul în capul unora care au minusuri într-un domeniu în care tu te mai pricepi.

citește în continuare

Facts :
1.Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis s-au calificat în turul 2 al alegerilor prezidențiale.
2.Doamna Dăncilă îl somează de ceva timp pe domnul Iohannis să accepte o dezbatere televizată cu dânsa.
3.Domnul Iohannis iese public și afirmă că în restul campaniei, se va concentra doar pe întâlnirile cu electoratul, er : No way, doamna Dăncilă !
Iar situația începe să calce pe nervi un număr din ce în ce mai mare de alegători. Ai ambelor tabere.

citește în continuare

Nu știu alții cum sunt, dar eu n-am știut din prima la ce facultate să mă înscriu.
În vara anului 2016, cu diploma de bac în mână, oscilam între drept și psihologie. În ordinea asta.

citește în continuare

Joi seară am postat pe facebook o poză cu mine, niște prietene și (încă) prim-ministrul în funcție, Viorica Dăncilă. Long story short, cred că nu strângeam atâtea reacții negative nici dacă postam o poză cu Osama Bin Laden.

În cele din urmă, un cetățean deschis și cu capul pe umeri și-a manifestat dorința de a auzi și partea mea de poveste, înainte de a-și forma o opinie. Just. Îi mulțumesc pentru invitația la dialog și-l rog să mă scuze că răspund (cu întârziere) aici, dar, în nimicnicia mea, vreau ca acest text să ajungă la cât mai multă lume. Așadar, care e treaba cu Viorica Dăncilă ? Cum o văd eu și de ce ?

citește în continuare

România anului de graţie 2019. 

În două săptămâni avem alegeri prezidenţiale şi personal, încep să fac alergie la discursurile cetăţeneşti de tipul :

Îl votez pe ăla, că va da de pământ cu pensiile speciale.

Îl votez pe celălalt, că va lichida criminalitatea organizată.

citeşte în continuare

Mai auzisem de “Insula Iubirii” şi mi s-a părut o producţie de toată jena încă din prima clipă. Dar numai săptămâna asta s-au aliniat planetele de aşa natură, încât să mă şi uit la 20 de minute din capodoperă. Mai mult n-am rezistat.

citeşte în continuare