La cum galopează situația cu coronavirusul, începe să devină tot mai puțin deplasată ideea că ne-am putea trezi cu toții, cât de curând, închiși în casă.

Ce ocupațiuni m-am gândit eu c-aș avea, în acest caz :

1.Mă conectez cu cei dragi. Ironic, constat că unii prieteni nu se tem atât de mult de virus, cât de posibilitatea de a rămâne blocați în casă cu părinții/consorții, timp de o săptămână sau două. Justificat, oarecum. Nimeni nu știe să ne apese butoanele nervilor la fel de eficient ca cei dragi. În același timp, e greu spre imposibil să găsești o iubire mai profundă în altă parte. Ne temem să petrecem prea mult timp în aceeași incintă cu ei, pentru că, inevitabil, la un moment dat, traumele/bagajele noastre emoționale vor intra în coliziune și ne vom descărca unii pe ceilalți.

Dar dacă momentele de tensiune nu sunt altceva decât invitații din partea vieții, să ne rezolvăm o dată pentru totdeauna rănile vechi ? Oamenii pe care-i iubim trebuie văzuți și auziți dincolo de cuvinte. Replica mamei : ”Nu faci nimic în casă. Stai toată ziua cu ochii în telefon.” poate însemna uneori ”Nu fi ca mine. Eu am neglijat casa în favoarea carierei și acum sufăr. Te rog să nu fii ca mine.” De asemenea : ”Te vezi cam des cu colegul X. Te atrage sau ceva ?” s-ar putea traduce prin : ”Am o traumă de abandon cât casa. Am nevoie de validări și asigurări că nu mă vei părăsi.”

Nu zic că e simplu să-i citim pe oameni. Dar putem începe prin a explora puțin nevoile adânci din spatele reacțiilor lor. Și ce ocazie mai bună putem avea, decât arestul colectiv la domiciliu ?

2.În al doilea rând, aș citi. Mult. Tot ce am amânat sau neglijat în ultimii ani, pe bază de program full și viață tumultoasă. Pe lista scurtă : ”Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine” – Lise Bourbeau și ”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” – Yuval Noah Harari. Mi-am luat recent o tabletă, pe care am ticsit-o cu cărți pdf. În caz de defecțiuni tehnice, am o bibliotecă rezonabilă și offline. E adevărat că am citit majoritatea cărților, dar nu-i nimic. Le mai citesc o dată.

3.Scriu. Articole pentru blog, texte amânate pentru apropiați, iar dacă mă prinde scrisul într-o dispoziție bună, aș putea chiar să reînființez jurnalul de pe vremuri. Vremurile adolescenței, când plângeam că sunt obeză la 58 kg.

4.Pictez. Puține lucruri mă ajută să mă conectez la mine însămi mai bine decât aruncatul haotic al culorilor pe foaie. Acest meșteșug cere ca bază materială niște foi, o cutie de acuarele ieftine și niște pensule aidoma. Opțional, muzica lui Charles Aznavour în surdină.

5.Vizionez filme bune. În caz de o extremă necesitate, nu exclud nici serialele.

6.Conturez tematica disertației. (Punctul ăsta mă tem că nu-l cred nici eu.)

7.Pun la cale tehnica și decorul viitorului cabinet de psihologie.

8.Gătesc chestii vegane. Știu, e de notorietate faptul că nu prea le am cu gătitul și că în anul II de facultate încă mai aveam oale sigilate. Dar registrul s-a mai schimbat de când am testat științific pe propria piele hrănirea preponderent vegetală. Și m-am trezit că sistemul meu limfatic e, brusc, mai cooperant. Long story short – cât timp mă țin sacul de soia și gelatina Agar Agar, carantina e asigurată cu Panna Cotta vegană. Nu mai menționez kilogramele de afine congelate; curtoazia tatălui meu.

9.Fac shopping în propriul dressing. Deși dulapurile mele ar putea îmbrăca cu succes populația unui stat african mai mic, mă trezesc uneori că port la nesfârșit aceleași 10 combinații vestimentare. Ocazional, descopăr cu stupoare haine cu etichetă, de care uitasem complet. Izolarea ar fi ocazia perfectă pentru a redescoperi/crea măcar încă 10 combinații.

10.Scot din pod mașina de cusut a bunicii și îmi încerc norocul. Mereu mi-am dorit să cos, să creez haine. Aș urmări cursuri și tutoriale. Știu despre mine că sunt capabilă să urmez instrucțiuni, chiar și în domeniile în care sunt praf. Croitoria nu poate fi mai grea decât gătitul.

11.Revin la una dintre marile pasiuni ale copilăriei mele. Puzzle-ul.

12.Nu în ultimul rând, aș lucra la un program destinat adolescenților, care să-i ajute să priceapă ce caută ei în viața lor, de ce sunt avizi de popularitate și…de ce 58 kg nu înseamnă obezitate. Nici măcar greutate peste medie. O mulțime de lucruri pe care mi-aș fi dorit să le știu la vârsta lor.

Aceste activități mi-au venit în cap, așa, la prima mână. Toate implică multă muzică franceză pe fundal.

cropped-13023-fleur-de-lis.png

Firește, am în minte și o strategie pentru varianta traiului fără curent electric. Dar asta deja implică refugierea totală în Șuncuiuș și dotări precum cuptorul din curtea bunicii, fântâna lu’ nană Catiță, vecina și, desigur, cele două sobe de teracotă care coexistă cu caloriferele la parterul reședinței Petruș.
Sobele sunt dezafectate de vreo 10 ani, dar familia mea, în înțelepciunea ei, n-a exclus posibilitatea unui scenariu apocaliptic, în care să mai avem nevoie de ele.
Ca bonus, la focul din teracotă se pot prăji bezele tip marshmallows.

cropped-13023-fleur-de-lis.png

Revenind la criza coronavirusului – eu am o singură prioritate. Să ies din ea sănătoasă. Eu și cei pe care-i iubesc.
În rest, Dumnezeu cu mila. Există soluții pentru orice.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s