irinar
Văd multă lume enervată de faptul că Ministerul Culturii a numit-o pe Irina Rimes ambasador al Zilei Naționale ”Constantin Brâncuși”.
Majoritatea prietenilor mei artiști percep înscăunarea Irinei ca pe un sacrilegiu la adresa culturii.

Alte segmente din populație o apără și afirmă că e mai potrivită decât vreun director de muzeu octogenar, care să țină un discurs de cherestea. Mai ales dacă scopul principal al festivităților este să-l facă pe Brâncuși mai simpatic în fața tinerilor.

Eu nu știu unde mă situez pe axa asta. Probabil că Irina Rimes nu e neapărat prototipul culturii pe pământ. Pe de altă parte, poate că puștiul mediu de 15 ani e mai receptiv la Irina, care-i spune că Brâncuși e cool, decât la somitățile naționale ale culturii. Nu știu. Depinde ce și-au propus organizatorii să obțină de la acest eveniment.

Mie, una, problema de bază mi se pare alta, aici.
Nu mai știm ce e cultura.

Copii, tineri, adulți. Toată lumea are impresia că a fi cult/de înaltă clasă înseamnă să asculți o muzică pe care nu o înțelegi (Mozart & asociații), să te duci la teatru și la filarmonică, deși nu rezonezi cu ce se întâmplă acolo, să cumperi picturi de mii de euro care nu-ți spun nimic și să folosești, în general, un limbaj de lemn.

Am o veste – dacă faci toate astea fără să le simți, nu ești cult. Ești doar snob și parvenit. Dacă nu simți nimic când pui mâna pe o operă de artă, las-o jos. Nu e pentru tine. Nu în această etapă a vieții. Revino după trei iubiri, un mentor, 10 cărți și un copil. Poate pricepi mai mult atunci.

Ce ai de făcut acum ? Du-te la creațiile care-ți fac sufletul să tresalte. Chiar și dacă e vorba despre melodiile lui Florin Salam. Cel mai important este să fii autentic și asumat.

Marile Creații ale omenirii sunt expresia conexiunii dintre om și Dumnezeu. Dintre om și natura lui divină.
Creațiile de geniu apar atunci când mintea umană se racordează la frecvențele superioare specifice planului sacru, materializând în lumea noastră profană producții de o perfecțiune neomenească.
Capodoperele vin de undeva De Sus și trec prin filtrul minții. Igor Bergler numește acea parte a minții ”locul de unde vin cărțile”.

Catedrala Notre Dame. Piramidele egiptene. Capela Sixtină. ”Crimă și pedeapsă”. ”Lacul Lebedelor”. Simfonia 40. Mona Lisa. Coloana Infinitului. Toate poartă însemnele ”locului de unde vin cărțile”.
În ultimă instanță, de asta ne atrage arta. De asta putem distinge un tablou de doi lei de unul care are în el acel dulce, acrișor și ceva fermecător. Ne simțim bine atunci când intrăm în contact cu creațiile directe ale spiritului uman, în toată splendoarea lui.

Acum, e adevărat că recunoașterea și aprecierea operelor de artă presupune un anumit nivel de evoluție din partea noastră. Un rafinament al gusturilor.
Dacă ai mâncat toată viața de la McDonald’s, trei mese pe zi, iar acum vrei să treci brusc pe smoothie de țelină și fresh de morcovi, te va lua amețeala.
Așa e și cu marea artă a omenirii. Nu forța nimic. Pe măsură ce te descoperi și te creezi ca persoană, va veni natural și o schimbare de gusturi, pentru că cele vechi încetează să mai fie corespunzătoare ”celui care ești”.

Legat de tineri – e clar că nivelul de educație trage după sine și nivelul de cultură. Pentru că educația te face să intuiești profunzimea operei din fața ta. Dacă 5gang e reperul muzical al adolescenților de azi, înseamnă că doar până aici a reușit școala românească să le rafineze gusturile.

Dar refuz să cred că acest public adolescentin ar fi atât de sălbatic și îndobitocit încât să nu priceapă simbolistica operelor de artă, dacă se găsește cineva care să le-o explice ca lumea. Voi știți cât de avizi de cunoaștere sunt copiii, în general ? Nu știți, pentru că n-aveți mari tangențe cu ei și cu sufletele lor. Dacă nu învață pe de rost lecția la chimie, îi catalogați din start drept bătuți în cap.

Când le-a explicat ultima dată un profesor că sculptura ”Coloana Infinitului” a fost inspirată din stâlpii de cimitir străvechi și că simbolizează treptele spre etern ale sufletului uman ? Că, în viziunea lui Brâncuși, moartea e o descătușare a spiritului din corp ? Când a făcut ultima dată un profesor de liceu o paralelă între ”Coloana Infinitului” și axis mundi sau arborele universal (a se consulta folclorul incaș, mayaș, aztec și amerindian) ?
Vă așteptați să le explice Irina Rimes ?

Revenind la subiectul zilei – la fel cum politicienii sunt oglinda fidelă a poporului care i-a emanat, la fel e și devenirea Irinei – purtător de cuvânt al lui Brâncuși – reprezentativă pentru nivelul de înțelegere al artei/culturii la poporul român.
Subliniez popor. Nu tineret. Pentru că cei care critică incultura noii generații uită cine i-a crescut.

Urlăm că e Irina ambasador. Putea la fel de bine să fie și Vali Vijelie.
Creștea brusc media de alfabetizare a populației dacă evenimentul era prezidat de vreun mare academician ?
Nu, dar ne-ar fi plăcut mai mult ce vedeam în oglindă. Chiar dacă imaginea din ea era photoshopată și plină de filtre.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s