maxresdefault

Ieri a fost ziua lui Ceaușescu. Încă de la primele ore ale zilei, la mormântul lui s-au strâns mai mulți cetățeni care-l regretă, cu flori și candele. Majoritatea, trecuți bine de 70 de ani.
Prima mea reacție a fost de greață. Cum să fii atât de amibă încât să-ți fie dor de comunism ? De teroare ? De frig și foame ? Atâția oameni ți-au plătit libertatea cu sângele copiilor lor, iar tu, fosilă comunistă, nu știi ce să faci cu ea.

Apoi m-am calmat. Am realizat că oamenii ăștia atâta pot. N-au dobândit niciodată autonomia fizică și psihică a propriei ființe și nu sunt conectați la propriile nevoi profunde. Au nevoie în permanență de un tătuc autoritar, care să le spună ce e bine și ce e rău, cine trăiește și cine moare și care să le traseze viața de la A la Z.

Îți termini studiile, alea care or fi. Te însori cu o tovarășă. Primești casă și un loc de muncă la cuca măcăii, în celălalt capăt de țară. Faci un tovarăș mic, pe care-l crești în frigul și foamea asigurate de dictatorul nepereche. Primești același salariu cu colegul care nu muncește nimic, dar cunoaște pe cine trebuie. Oricum nu-ți poți cumpăra mai nimic cu banii ăia. Rafturile magazinelor sunt goale. Nu și pentru colegul care, din nou, cunoaște pe cine trebuie. La primul cuvânt de revoltă împotriva vieții mizere pe care o duci, te va vizita o dubă la miezul nopții, iar tovarășii membri ai familiei nu vor ști niciodată pe fundul cărei gropi comune să-ți caute rămășițele.

Dacă ai fost ieri la mormântul lui Ceaușescu sau doar ai suspinat după gloria de altădată, șansele sunt că nu erai eroul din poveste. Ci colegul. Amiba primitivă care n-a învățat niciodată să facă ceva cu adevărat, ci doar s-a descurcat. Animalul sălbatic căruia-i vine greu să supraviețuiască în pădure, după o jumătate de viață în captivitate. Cealaltă jumătate și-o petrece fiindu-i dor de cușcă. Înțeleg și nu te judec. Te vor judeca oasele din gropile comune și femeile moarte de septicemie după ce au refuzat să mai aibă și al 11-lea copil.

Dacă aș fi în Parlament acum, aș concepe o inițiativă legislativă prin care să se ofere city break-uri gratis în Sighet tuturor nostalgicilor după comunism. Dacă se poate, chiar de aniversarea lui Ceaușescu. Să vadă cușca de 2 metri pătrați în care a murit Iuliu Maniu. Instrumentele de tortură. Și nu în ultimul rând, mărturiile de pe pereți.

”Ileana, 42 de ani. Asistentă medicală. Dușmană dovedită a poporului, l-a înjurat pe iubitul conducător în timp ce se întorcea de la piață. A fost luată în custodie, iar după refuzuri repetate de a jura credință regimului comunist, gărzile i-au rupt coloana vertebrală și au lăsat-o să zacă pe acest pat de fier, până la moartea ei. În ultimele ore de viață, intrase în convulsii. În delirul febrei, își cerea iertare copiilor ei și îi ruga să n-o uite.”

Cam așa sună un testimonial de la Sighet, reprodus din memorie.
În fiecare an, pe 26 ianuarie, i-aș lua de mânuță pe plângăreții comunismului și i-aș duce la Memorialul Durerii. Îmbătrâniți în rele fiind, nu cred că asta le-ar schimba radical percepția asupra vieții.
Dar i-ar face să nu mai doarmă bine vreo două zile.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s