eminescu-0

Nu știu cine s-a gândit să-i acorde lui Eminescu titulatura de ”poet național”, dar prost cap a avut, vorba lui Ion Creangă. Prin asta n-a făcut să deschidă poarta spre vulgarizarea națională a omului (care a fost un geniu, fără discuții).

Să ne înțelegem. Eminescu a fost un vizionar ale cărui capacități depășeau cu mult secolul în care s-a născut. Fie-mi iertat, chiar și secolul nostru, pe alocuri.

Deși a rămas celebru pentru scrierile lui, era în egală măsură pasionat de fizică, matematică și medicină. Cel puțin în primele două, excela. Călătorea prin toată Europa pentru a participa la prelegerile medicilor de talie internațională. A făcut cursuri de medicină legală. Umplea zeci de caiete cu notițe despre anatomie. Unde mai întâlnim acest tipar de interese ? Exact. La Leonardo DaVinci. 

În altă ordine de idei, Eminescu mai și cânta bine. Se spune că mai mulți ”impresari” ai vremii l-au ofertat să devină lăutar. Lăurarii deja consacrați îl invitau deseori să cânte cu ei, iar sala era extaziată.
Pe lângă această largă paletă de talente, Eminescu a fost și un mare poliglot. Era fluent în 5-6 limbi străine, iar cireașa de pe tort a fost momentul în care a învățat sanscrită de unul singur, pentru a putea citi textele sacre hinduse în original.

Toate astea au fost făcute într-o sărăcie lucie. Se spune că avea un singur palton, cu care se și acoperea noaptea. Își cheltuia toți banii pe cărți și materiale de studiu.
Eminescu a fost genul de om elevat cu care mi-ar fi făcut plăcere să stau la o cafeluță. Să aflu ce mai scrie, ce limbi străine mai învață, ce-l ține treaz noaptea și ce teorii mai are despre formarea Universului.

Tocmai din acest motiv, găsesc ridicolă și comunistoidă placa ”poetului național”. Implică asumpția că geniul lui Eminescu s-ar datora într-o oarecare măsură apartenenței sale la acest măreț neam. Pe cale de consecință, cumva ne crește și nouă cota de piață, ca membri ai aceluiași popor. Pentru că Eminescu e al nostru, nu-i așa ?

Fals. Eminescu e al întregii omeniri, la fel ca toate geniile care au populat această planetă de-a lungul veacurilor. Puțini l-au priceput cât era în viață. După ce-a murit e numa’ bun de pus la story. Ferească Demiurgul !

Nu condamn neapărat manifestările patriotice care se revarsă în fiecare an, pe 15 ianuarie, doar că nu rezonez cu ele. Am încetat de mult să comemorăm esența celui care a fost Eminescu. Nu-l mai citim, nu-l mai înțelegem, dar vrem să ne facem puțină imagine pe spatele lui.

BUG Mafia, în înțelepciunea lor, au spus :

Dacă murim noi trei,
Vom învia de fiecare dată când apeși ”play”.

Metaforic, orice autor revine la viață atunci când creația lui e citită/ascultată/accesată.
Dinspre partea mea, știu sigur că Eminescu n-a înviat deloc în ultimul an.
Sunt curioasă câți dintre cei care l-au sărbătorit ostentativ azi au mai citit vreo poezie de-a lui după terminarea liceului.
Dar să nu lăsăm asta să ne știrbească flerul patriotic, nu-i așa ? 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s