pexels-photo-892541

Personal, călătoresc destul de mult cu trenul. Rareori ies de pe traiectoria Oradea-Șuncuiuș, dar, ca principiu de viață, mersul cu trenul mă inspiră. La modul cel mai propriu.

Creierul meu tinde să gândească cel mai bine atunci când sunt în mișcare. Pe propriile picioare sau într-un mijloc de transport, efectul e același. Majoritatea ideilor bune pe care le-am avut în această viață mi-au venit pe stradă, pe bicicletă, în tren sau în mașină.

Ca principiu de viață nr. 2 – pe fondul unei revolte naționale față de puținătatea autostrăzilor în această țară, îmi permit să am o opinie nepopulară și să insinuez că autoritățile ar trebui să investească în egală măsură în construcția de autostrăzi și în infrastructura feroviară. Pentru că un tren care te duce cu 150 km/h dintr-un municipiu în altul ar tinde, per total, să fie mai tentant decât o șosea expusă ambuteiajelor. Asta strict ca părere personală.

cropped-13023-fleur-de-lis.png

În clipa de față, CFR Călători – cel mai mare operator feroviar din România – e în moarte clinică. 

Banii încasați pe bilete și abonamente nu-i mai asigură nici măcar subzistența. Cele mai multe trenuri sunt la limita salubrității și au întârzieri. Ocazional, mai deraiază câte unul, asigurând doza zilnică de adrenalină călătorilor.
De multe ori, trenurile sunt aglomerate și insuficiente, iar unii dintre funcționarii ghișeelor de bilete se comportă de parcă ar fi unșii lui Dumnezeu pe pământ.

Iar culmea e că știam toate astea. Dintotdeauna. Dar mă consolam cu ideea că nimic nu e perfect și, cât timp serviciul în sine îndeplinește o nevoie de bază – cea de a ajunge din punctul A în B – pot să tolerez și restul molozului care vine la pachet.
Atâta că molozul a fost livrat cu picătura chinezească și, inevitabil, într-o zi s-a umplut paharul.

Mai întâi, femeia de la ghișeu despre care aveam de fiecare dată impresia că m-ar bate dacă ar putea. Ai venit prea târziu. Ai venit prea devreme. Ce-i cu legitimația asta jerpelită ? Nu mai este loc în tren. Trebuia să vii în urmă cu 2 ore. Cum adică nu știi numărul trenului cu care circuli de atâta timp ? Ah, iar ce-ai spus acum e pleonasm. Mă aștept la mai mult de la o studentă. Nu, nici în trenul următor nu este loc. Hopa, în ăsta este, dar s-a stricat aparatul și nu-ți pot da bilet.

Apoi, controlorul care mă suprataxa cu zâmbetul pe buze de fiecare dată când femeia se trezea cu fața la cearșaf și nu-mi dădea bilet la ghișeu.
Apoi, toate dățile în care am stat în picioare, cu bagajele în brațe, înghesuită într-un colț de zecile de sacoșe de rafie și copiii de etnie care alergau desculți pe culoar. Toate, cu manele pe fundal.
Treptat, nu doar că nu mai eram productivă mental în tren, ci călătoria în sine devenise un fel de joc al supraviețuirii. Ca în infernul lui Dante. Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate.
Și totuși, capac mi-a pus doar momentul în care un grup de doamne de etnie mi-au adresat, în limbaj de specialitate, oferta de a-mi citi în palmă contra sumei de un leu.
Am intrat în colaps. Și-n clipa aceea, am decis că n-am atâtea păcate de ispășit, încât să mă mai supun vreodată acestei șandramale, care este călătoria cu CFR-ul.

Asta a fost în urmă cu aproximativ un an. De atunci, am mai pus piciorul într-un tren CFR o singură dată, având o urgență care trebuia gestionată imediat. Și atât.

Disclaimer – a nu se înțelege că demonizez în bloc întreg personalul CFR. Departe de mine gândul. Am întâlnit/cunosc un număr rezonabil de funcționari/controlori/muncitori de o amabilitate rară. Din păcate, consider că sunt înecați de nulitățile cu care împart organigrama și de proastele condiții în care se desfășoară majoritatea călătoriilor. Trăgând linie după interacțiunile cu CFR, tot pe minus ies. În ciuda elementelor (discordante) pozitive.

cropped-13023-fleur-de-lis.png

Cu această ocazie, am descoperit că există pe piață companii private care, practicând aceleași tarife ca CFR, oferă servicii net superioare. Trenuri confortabile, cu scaunele dispuse astfel încât fiecare călător să beneficieze de o oarecare intimitate, controlori care-ți mulțumesc că ai apelat la serviciile companiei după ce-ți dau bilet și, nu în ultimul rând, o minimă selecție a clienților, astfel încât nimeni să nu tulbure liniștea publică.

Iarna trecută, una dintre aceste companii și-a împodobit trenurile cu crengi de brad și globuri de Crăciun. Deși, în general, mă lasă rece astfel de decorațiuni (sorry, Târgule de Crăciun), am apreciat atenția la detalii. Alt exemplu – într-o seară, recent, un controlor ruga fiecare călător în parte să se mute la clasa întâi, pentru că tocmai se defectase încălzirea în vagon. Pe câțiva s-a oferit să-i ajute și cu mutatul bagajelor. Interregional Călători se numește compania. Remember the name.
N-am niciun motiv să-i fac reclamă, în afara experienței pozitive în formă continuată, pe care mi-o oferă deja de un an.

Pentru că la asta se reduce tot. Mă simt sau nu bine în trenurile tale ? Pot să gândesc/ scriu/ citesc/ port discuții filosofice în trenurile tale ? Simt că personalul tău mă tratează ca pe o ființă umană, demnă de respect ? Dacă răspunsul e nu, nu-mi pasă cum te numești, ce siglă ai sau cine e tac’tu.
Ne despărțim.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s