p12

România anului de graţie 2019. 

În două săptămâni avem alegeri prezidenţiale şi personal, încep să fac alergie la discursurile cetăţeneşti de tipul :

Îl votez pe ăla, că va da de pământ cu pensiile speciale.

Îl votez pe celălalt, că va lichida criminalitatea organizată.

…fără ca votantul de bună-credinţă să ştie că preşedintele nu are atribuţii pentru a face astfel de cascadorii. Nu e în fişa postului.

Şi atunci de ce candidatul promite lucruri pe care, constituţional, nu le poate livra ?

Pentru că n-are nicio străbatere în a profita de ignoranţa electoratului şi în a-i anima cu lozinci mai goale ca punga de chipsuri.

Valabil pentru toate tipurile de alegeri. Singura soluţie pentru a evita să fim seduşi şi părăsiţi de candidaţii care se perindă periodic prin faţa ochilor noştri neiniţiaţi e să pricepem o dată pentru totdeauna cum funcţionează statul şi să alegem în cunoştinţă de cauză.

În Constituţia României scrie că poporul este suveran. Adică, cel puţin teoretic, în România, totul se face prin şi pentru popor. Dar cum ar fi cel puţin…incomod ca fiecare lege, ordonanţă sau hotârâre să fie supusă votului a 20 de milioane de oameni, funcţionăm pe baza democraţiei reprezentative. Adică fiecare grup de oameni cu aceleaşi priorităţi votează pe cineva care să vorbească şi să legifereze în numele lor, în Parlament. Ceea ce ne duce la următorul pas : 

SEPARAŢIA PUTERILOR ÎN STAT – varianta simplificată

În România, puterea e împărţită între legislativ, executiv şi judecătoresc.

1.Legislativul (Parlamentul) – Simplu spus, Parlamentul face legi. E compus din reprezentanţii direcţi ai cetăţenilor.

2.Executivul (Guvernul) – Execută legile date de Parlament şi administrează ţara prin intermediul ministerelor. E extras din rândurile parlamentarilor. Atunci când un partid politic are majoritate în Parlament (50%+1) sau se aliază cu alte forţe politice pentru a forma majoritatea, grupul rezultat stabileşte cine va fi primul ministru şi cine va face parte din Guvern.

3.Puterea judecătorească – Asigură respectarea legilor şi funcţionează în independenţă totală faţă de forţele politice.

Preşedintele, pe de altă parte, are un rol particular. Rolul lui e : A.să medieze, să arbitreze relaţiile dintre cele trei puteri şi B.să medieze relaţiile lor cu societatea. Puterea Preşedintelui e mai degrabă una simbolică şi onorifică. Reprezintă ţara pe plan extern şi are atribuţii în domeniul securităţii naţionale, fiind comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Şi cam atât. Plus/minus câteva atribuţii secundare.

Nu face legi, nu le transpune în administraţie şi nu dă cu ciocănelul ca oamenii care au încălcat legile să meargă la închisoare.

Nu bate interlopii cu mâinile goale.

Nu măreşte sau taie pensii.

În viziunea mea, portretul său ideal e acela de om echilibrat, nepus pe scandal, capabil să comunice şi să colaboreze eficient cu toate puterile statului. Fără complexe de faraon.

În lumina alegerilor de săptămâna viitoare, am doar o umilă recomandare : studiază atent oferta electorală, aka lista de candidaţi şi alege persoana cea mai compatibilă cu tine. Care consideri că poate contribui cel mai bine la aplanarea conflictelor în societate. Şi demască-i ca atare pe impostorii care promit că-ţi vor livra pe preş Calea Lactee, de îndată ce vor fi aleşi.

Din informaţiile mele, Mesia nu candidează anul ăsta.

Un gând despre “Mitul preşedintelui care taie şi spânzură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s