182n8u0ce8lxgjpg

Iulie, 2018

Tocmai avusese loc finala Campionatului Mondial de Fotbal, disputată între Franța și Croația. În România, vedetele evenimentului erau (foarte capabilul) Mbappe și Kolinda Grabar-Kitarovic, președinta Croației. Pe Facebook devenise virală postarea de mai jos : 

kolinda.png

Internauții se dădeau de ceasul morții că uite, dom’le, ce femeie grozavă au în frunte croații, iar noi o avem pe #Veorica. Impostura mi-a sărit în ochi din prima. Unde și pe ce planetă are președintele unui stat UE drept de legiferare ? Știu că noi, ca popor, încă suntem marcați de epoca Băsescu, care a tăiat salarii și a impozitat pensii. Dar Băsescu, oameni buni, a făcut-o prin intermediul primului ministru de la acea vreme, și anume, Emil Boc. Ca președinte, știa că niciodată nu i-ar fi permis Constituția să scrie pe o foaie ”Se taie.”, iar de a doua zi, ciorna lui să intre în vigoare, cu statut de lege sau ordonanță de urgență. La fel și în cazul Kolindei. Toate acele realizări de sorginte dictatorială care i-au fost atribuite nu au fost altceva decât un fals deșănțat. Cum să mărească președintele salariile în sectorul privat și să taie pensiile legislatorilor ?

Și totuși, postarea a devenit virală. Asta pentru că a atins o coardă emoțională sensibilă pentru omul de rând, care robește pe bani puțini și are doar două canale de refulare a frustrării : 1.furia contra unei entități abstracte (cum ar fi statul) și 2.orientarea spre un personaj mesianic, care să dea cu barda în cei care haiducesc pe bani publici.

Iunie, 2019

Se împlinesc aproape două săptămâni de la alegerile europarlamentare, pe care PSD le-a pierdut cu cântec. Un număr semnificativ de oameni m-au tras de mânecă din toate direcțiile, să vin cu o opinie, mai ales după ce mi-am exprimat public speranța că Emilian Pavel va câștiga încă un mandat. N-am avut dispoziția. În schimb, am tras niște concluzii pe care le voi introduce inclusiv în lucrarea mea de licență, care analizează substratul psihologic din spatele acestui tip de mișcări sociale.

Ecuația aici e foarte simplă. În urma unor eforturi susținute, PSD a ajuns să fie privit drept țapul ispășitor pentru tot ce s-a întâmplat rău în România, încă de la înființarea sa ca stat. Și brusc, a devenit de bon ton să urăști PSD-ul. În ultimă instanță, nici asta n-ar fi o problemă, cât timp ura ta viscerală ar veni în urma unui raționament, după ce ai studiat toate faptele obiective și, tu, cu mintea ta, ai ajuns la concluzia că PSD nu îți reprezintă interesele ca cetățean.

Dar ce ne facem atunci când constatăm că pe acea coardă emoțională – vag atinsă în cazul Kolindei – cineva a cântat la pian de-a dreptul, în ultimii ani ? Să ridice mâna sus cine a citit ordonanța 13 înainte de a protesta împotriva ei. Să ridice și cine l-a sunat pe amicul din liceu, devenit jurist, să-l întrebe cum stă treaba cu recursul compensatoriu.

Să ne înțelegem – PSD nu a fost și nu va fi un partid perfect. Departe de mine gândul. Dar eu, fidelă ideilor mele puține și fixe, consider că, atunci când tragi linie după interacțiunile cu cineva, tot ce contează e să fii pe plus. Iar la PSD, pe lângă stângăcii, erori și, ocazional, persoane pe care nu le simpatizez, am văzut un efort susținut de a îmbunătăți viața oamenilor. Inflația ! Roborul ! Cursul euro-leu !?

Știu, știu. Dar trăgând linie, tot pe plus mi se pare că suntem. În plus, zic să adăugăm pe cealaltă parte a balanței și mărirea exponențială a salariilor medicilor. Profesorilor. Acordarea de facilități celor care angajează tineri necalificați. Gratuitatea CFR. Dublarea burselor universitare. Plata chiriei pentru oamenii care-și găsesc de lucru numai la distanțe mari de casă. Mărirea salariului minim(standard) și a celui în construcții. Recalcularea pensiilor pentru oamenii care și-au distrus sănătatea muncind în condiții grele zeci de ani, ca la final să aiba câteva sute de lei pensie. Astea mi-au venit în minte acum, la prima mână. Ești liber să consideri că au fost măsuri nocive. Dacă vii la mine cu documente care să arate că au debalansat economia și vor îndrepta țara spre colaps, promit să prezint scuze public.

Bine, Maria. Dar justiția ?!

Cui tocmai i-a venit în minte recursul compensatoriu, care, conform unor surse îndoielnice, a eliberat din pușcării toți criminalii, îmi voi permite să-i sugerez să nu-și mai ia informațiile (numai) de la Cristi Dănileț, proaspăt sancționat pentru că face politică din postura de judecător. Încercați și cu Dana Gîrbovan, președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România. Doamna Gîrbovan nu ezită să șteargă pe jos cu PSD-ul oricând i se pare că au legiferat greșit. De asemenea, aprobă public fiecare inițiativă legislativă care i se pare corectă.

Iar asta cu recursul compensatoriu a fost o mare mizerie. După niște investigații personale și o discuție cu un jurist de mare marcă, am descoperit că nu există nici măcar un singur deținut în această țară, care să fi fost eliberat DOAR în baza recursului compensatoriu. Legea vieții nu face decât să dea posibilitatea deținuților să ajungă ceva mai devreme în fața comisiilor pentru eliberări condiționate. Concret, se pot reduce maximum 72 de zile/an. Să facem un calcul minimal, că mie-mi place cu cifre. La o pedeapsă de 20 de ani, pentru crimă, deținutul poate avea, în baza recursului compensatoriu, de 72 zile x 20 ani = 1440 de zile. 1440 : 365 = 3,94, aproximativ 4 ani. Adică, după 16 ani de închisoare, se poate prezenta în fața unei comisii de eliberare condiționată. Apoi ajunge în fața unui judecător. Și, surpriză, judecătorul e cel care are ultimul cuvânt. Îl poate elibera sau îi poate spune : Du-te la mă-ta ! Că ai dat în cap oamenilor, pe stradă ! Mai ai 4 ani de executat. 

E dreptul tău să dezaprobi în continuare ideea de recurs compensatoriu, care probabil nici n-ar exista dacă nu ne-ar obliga Uniunea Europeană să facem ceva cu condițiile din închisori. Și eu consider că locul infractorilor e la închisoare. Că cineva care a comis o crimă în afara legitimei apărări e un psihopat iremediabil. Ba chiar susțin legea talionului în ceea ce privește viața oamenilor pe care-i iubesc. Dacă cineva îți ucide copilul în brațe, consider că e datoria ta morală să-i facilitezi întâlnirea cu Cel care-l va judeca. Dar la nenorocitul ăsta de recurs a fost doar mult zgomot pentru nimic. Opinia publică a fost manipulată într-un mod abject, iar oamenii, odată inflamați emoțional că scoate #ciumaroșie criminalii din pușcării, n-au mai stat să gândească la rece dacă e chiar așa. 

cropped-13023-fleur-de-lis.png

Și aici voiam să ajung. La sfintele emoții. Trei zile de gândit rațional și luat decizii argumentate nu fac cât un minut de emoție intensă. Și ce emoție e mai puternică decât furia ? E suficient ca cineva să ne activeze ura față de ceva și predăm armele rațiunii fără obiecții. Eu însămi m-am trezit victimă a manipulării emoționale, în urmă cu ceva timp.

Ca să scurtăm povestea – am realizat că disprețuiesc Coaliția pentru Familie la fel cum unii dintre cititorii mei disprețuiesc PSD-ul. Visceral. Din adâncul sufletului. Pentru că-i vedeam pe susținătorii ei ca fiind un pericol real pentru societatea noastră, așa cum o știm. Gândind la rece, mi-am dat seama că, deși antipatizez Coaliția în continuare și mi se pare o soluție falsă la o problemă reală (criza familiei în România), cei mai mulți susținători ai ei sunt oameni bine intenționați, care mai degrabă își doresc să existe centre de consiliere pentru gravidele singure, decât să bată cu crucea și patrafirul femeile care au făcut avort. Dar am fost activată niște exaltați din componența Coaliției, care au murmurat ceva despre interzicerea metodelor contraceptive; fapt care m-a dus cu gândul la toate poveștile pe care le-am auzit despre perioada neagră a Decretului lui Ceușescu. Și, conform dictonului meu preferat – Ceea ce judeci te va judeca. – eu, care mă băteam cu pumnul în piept că ascult întotdeauna ambele tabere și iau decizii informate, am ajuns să desconsider un întreg segment de populație, din cauză că cineva a știut să-mi apese butoanele emoționale corecte. Mi-a trecut.

Mi-a trecut pentru că, mai nou, aleg să gândesc la rece și să mă informez mai mult. Să nu fiu ca britanicii, care, a doua zi după ce-au votat ieșirea din UE, rupeau căutările pe google cu ”Ce este UE, mai exact ?” 

cropped-13023-fleur-de-lis.png

Concluzia ? La alegerile următoare, votează exact pe cine vrea sufletul tău. Dar ține cont că uneori Kolinda nu e tocmai Mesia, că judecătorul e singurul care decide eliberarea înainte de termen, iar Coaliția pentru Familie s-ar putea să nu fie (în totalitate) o sectă de habotnici medievali. Și, mai presus decât orice, că emoția nu e niciodată suficientă în luarea unei decizii. 

În rest, noi să fim sănătoși ! 🙂 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s