Become-a-Motivational-Speaker

+ o explicație neștiințifică pentru moartea prematură a rezoluțiilor de anul nou.

Mereu am găsit fascinant modul în care apar ciupercile după ploaie. Unde ieri era pământ arid, azi găsești ciuperci cât să îndestulezi populația unei insule italiene.

În egală măsură, mă fascinează speakerii motivaționali – aceste ciuperci de neînghițit apărute după digitalizare.

Ce e aia speaker motivațional ?

Speaker motivațional e atunci când…

un băiat sau o fată plin/ă de șarm nativ îți apare în fața ochilor (pe net sau în viața reală, dacă te-a sedus suficient cât să-i plătești bilet la show) și-ți spune că tu poți fi orice, poți avea orice, că ești un campion și un geniu nedescoperit.

La prima vedere, nimic în neregulă cu discursul. Asta ne spuneau și părinții când ne-au trimis la școală.

În plus, mesajul e corect. Oricine s-a născut cu o minte funcțională într-un corp funcțional chiar poate să devină aproape orice își propune. Aproape, pentru că măiestria e învățabilă în majoritatea cazurilor. Dacă tu n-ai habar să cânți la pian, dar colegul Gigel e un talent nativ, nu înseamnă că el are o genă în plus. Ci doar că punțile dintre neuronii lui muzicali (rog să nu fiu exmatriculată de la psihologie pentru exprimare) sunt deja bine formate și cimentate încă dinainte ca el să pună mâna pe pian pentru prima dată. Și Gigel nu știe de unde știe, dar după un instructaj minimal, poate să cânte la pian ca alții după 2 ani de practică.

Eh, dar dacă Gigel se lasă pe tânjeală și nu mai exersează la pian un an, timp în care tu cânți de 5 ori pe săptămână, veți realiza la final că între neuronii tăi s-au creat bulevarde muzicale, iar între ai lui Gigel, infrastructura a rămas la stadiul de uliță. Talentul nativ poate fi depășit prin muncă asiduă.

De-asta au și speakerii motivaționali dreptatea lor.

Dacă vrei cu adevărat să faci o treabă și te ții de ea ca lumea, poți ajunge unde vrei. Cerul e limita. Cerul și nivelul de geniu, de fapt. Geniul nu poate fi replicat. După 30 de ani de pian, s-ar putea să aduni un stadion de spectatori, și totuși să nu fii Mozart.

Revenind la speakeri.

Nu vorbesc ei prostii, dar mint prin omisiune. Da, poți deveni ce-ți propui. Dar printr-un proces îndelungat, cu muncă, sacrificii, mers în direcția general opusă majorității populației și o țâră de noroc. Să-i spui omului că e stăpânul universului și apoi să-l lași în plata Domnului se cheamă că i-ai aprins un foc de paie. În cap.

Recunosc că unii speakeri, mai avansați, dau și tehnici. Tehnici peste tehnici, 5 pași să ajungi la silueta dorită, 3 etape spre îmbogățire, 10 pași să subjugi lumea. Iar cetățeanul sedus ascultă cu aviditate, ia notițe, își pune rezoluții pe frigider, anunță toți cunoscuții că-și va schimba viața…

ca săptămâna următoare să-l găsească pe aceeași canapea, la aceeași emisiune insalubră, cu (sperăm că nu același) meniu KFC în față. La 3 noaptea.

Aceeași soartă având-o și majoritatea rezoluților de anul nou. De ce ?

Pentru că oamenii nu funcționează pe bază de motivație, ci de obiceiuri. Duci o luptă interioară cu tine în fiecare dimineață pentru a te autoconvinge să te speli pe dinți ? Sau pui mâna pe periuța aia din reflex, de multe ori pe jumătate adormit și în nedeplinătatea facultăților ? Spălatul pe dinți e un obicei. Creierul nu se târguiește la obiceiuri. Le-ai practicat suficient de mult timp, te-ai menținut în viață cu succes practicându-le, sunt testate și validate, așadar au undă verde în continuare, fără să stai să le judeci de fiecare dată. Motivația e un artificiu efemer, obiceiurile sunt magma din centrul planetei. Iar motivația, oricât de puternică la început, dispare fără urmă când te lovești de prima problemă. Te-ai automotivat să mănânci mai sănătos, eventual să te și subțiezi un pic ? O să meargă o vreme. Dar așteaptă să vină următorul episod de nervi la școală/serviciu, când creierul tău va da shut down rațiunii și va intra în modul de supraviețuire. Ăla bazat pe reflexe mecanice și obiceiuri. Iar dacă obiceiurile tale spun că ciocolata alină nervii și tristețea, ghici cine va mânca o tabletă de Milka Oreo dintr-un shot.

Urmând să spună a doua zi familiei că trebuie să dăm jos prostiile alea de pe frigider, cu eu+50 kg = love, că nu-s alea făcute pentru oameni reali.

Cam ăsta e randamentul speakerilor motivaționali în viața muritorilor de rând.

Din umila mea experiență, desigur.

Unii îți spun că poți fi cel mai tare, dar nu-ți spun cum, concret.

Alții îți dau o mie de tehnici, din care nu aplici niciuna. Iar dacă totuși te spetești să aplici una anemică, la primul hop vin obiceiurile tale dezadaptative și-o anihilează de în 24 de ore s-a vindecat și locul.  

De unde deducem că ambele categorii de ciuperci motivaționale sunt la fel de otrăvitoare.

Acum – să ne înțelegem. Eu nu spun că speakerii nu dau în general tehnici bune. Sau că n-am fi cu toții niște zei pe pământ dacă am aplica 100% ce spun ei. Dar natura umană ne trădează de fiecare dată și nu ajungem niciodată în acea vale a făgăduinței proclamată de ei. Eu vorbesc aici doar despre randament. Acum 6 luni l-ai ascultat 2 ore cu gura căscată pe acel încrăvătat cu ochi albaștri care-ți spunea că poți ajunge Dan Bilzerian.

Ei ? Așadar ? Unde ai ajuns în urma sfaturilor lui ? Vorbești cu mine de pe un yacht ? Scandează gagicile după tine ca muncitoarele de la APACA după Petre Roman în anii ’90 ? Nu vrem bani/Nu vrem valută…

Nu e necesar să răspunzi.

cropped-13023-fleur-de-lis.png

De asta, cu foarte puține excepții, nu mai tolerez să aud speakeri motivaționali. Sau să-i citesc. Mă erodează psihic focul de paie indus de ei și cenușa pe care tot eu trebuie s-o mătur a doua zi. Când îmi mai recomandă câte cineva vreun mare speaker în viață, îi cer să-mi rezume în două fraze ce l-a impresionat cel mai mult din tot ce-a auzit de la el. Și mi-e suficient. Pentru ca viața mea să ia upgrade, nu e necesar să mă încarc cu moloz motivațional. Doar să aplic o singură tehnică și să mă țin de ea. N-am reușit cu prea multe, dar mai am câte-un succes ocazional.

De exemplu – am pescuit din cartea ”Eat that frog” a lui Brian Tracy următoarea treabă. Atunci când ai o tonă de sarcini de dus la capăt, ierarhizează-le. Pe cea mai neplăcută, dar cu cea mai mare miză, trece-o în fruntea listei. Cu un A1 în față. Următoarea cu cea mai mare miză va fi A2. Apoi B1. B2. Și tot așa. Iar când termini lista, strânge din dinți și începe cu A1. Fă-o fără să gândești prea mult, fără să-ți pui întrebări. Ai gândit o dată, ai constatat că e cea mai importantă și necesară, dă-i bice și du-o la îndeplinire. Apoi A2.

Nici eu nu reușesc să mă țin întotdeauna de ierarhizarea asta, dar când o fac, mă simt ca zeița productivității.

De asta intuiesc eu că ar avea nevoie și publicul regnului motivațional. Trei minute de discurs, încheiat cu :

V-am dat metoda asta de ieșire din deepshit. E bună, e verificată, acum plecați acasă și aplicați-o.  

Nu mă caracterizează totalitarismul, dar de data asta, pentru orice iubitori de speakeri care ar susține contrariul, am un singur mesaj.

Vedeți că se simte un iz de fum dinspre pălăria voastră de paie.

 

2 gânduri despre “De ce mă irită speakerii motivaționali

Lasă un răspuns la Maria Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s