e1

Fără legătură cu demisia de azi a ministrului Educației.

           Sistemul de învățământ românesc e în plop de foarte mult timp. Nu că cele din jur ar fi mai breze. Nu că n-am avea elitele noastre, care câștigă pe bandă rulantă olimpiade internaționale. Dar unde și pe ce planetă sunt vârfurile etalonul ? Școala e ca o fabrică de textile. Dacă produci o cămașă extraordinară, cusută la milimetru, aptă de a fi purtată de Regina Elisabeta, iar apoi produci 2000 de cămăși mediocre, cu firele ieșite, cu nasturi lipsă și mâneci nesimetrice, cam cât vei rezista pe piață ?

           Iată că sistemul educațional românesc rezistă. În principiu, pentru că n-are altă soluție. De bine, de rău, majoritatea elevilor ajung la linia de finish, iau bacul și se înscriu la facultate sau devin angajați. Adulții din jur dorm liniștiți noaptea, la gândul că ”Face și copilul ceva cu viața lui.”

e5

           Eh, dar atunci, ce ne nemulțumește la învățământ ? Ce e vocea aia din fundal, care urlă că totuși, ceva nu e în regulă ? Să fie oare vocea Andreei Esca, transmițându-ne că o clasă de elevi și-a agresat profesoara ? Că doi elevi au murit în urma unei supradoze de etnobotanice ? Că alte mii n-au luat bacul nici anul ăsta ?

           Personal, am identificat niște breșe sinistre în sistem, care ar putea fi câteva dintre cauzele haosului generalizat. Nu sunt analist de vreun fel, n-am nicio competență să fac vreo evaluare. Mă bazez doar pe propriile observații și pe propriul cortex.

 e6

1.Subfinanțarea. În continuare se alocă mult prea puțini bani pentru educație. Iar daunele directe se reflectă în două mari subcapitole :

           a.Infrastructura. Sigur că e lăudabilă alinierea la valorile strămoșilor noștri, dar să ai în secolul de grație XXI un număr de 2418 școli cu toaleta în curte mi se pare…incalificabil. Da, e deosebit de important CE învață copilul la școală, dar înainte să-i predai cum stă treaba cu fizica nucleară, poate ar fi bine să te asiguri și că iarna nu e nevoit să facă pișu între patru scânduri, la minus 15 grade.

           b.Salariile profesorilor. Am auzit multe voci cârtitoare care spun că sunt plătiți suficient, că nu se rup cu munca și au concediu triplu, față de restul muritorilor. Măi, nu s-or rupe fizic, dar cert e că secțiile de psihiatrie sunt pline de foști profesori. Asta e una. Și doi, cel puțin la nivel teoretic, munca profesorilor e inestimabilă. Ei pun bazele unor generații întregi. Viitorii președinți, miniștri, medici, arhitecți, chiar și psihiatrii care-i vor trata în niște zeci de ani – toți trec prin mâna lor. 

money1

2.Miserupismul unor profesori e, din punctul meu de vedere, problema zero. În ultimă instanță, un profesor plin de vocație are randament și dacă predă într-un cort improvizat, pe câmp. Având drept toaletă ecologică boschetul. Dar am întâlnit mult prea multe cazuri de cadre didactice care se duc la școală ca pe șantier. Să ia o leafă. (A nu se sesiza cineva că mă refer aici la distinsul liceu pe care l-am absolvit eu. Nu e cazul. Deși treaba aia cu pădurile și uscăturile e valabilă peste tot.) Ce-i aia ”instruirea elevilor să gândească critic” ? Ce e aia exemplu personal ? În cazul multor profesori, capitolele astea dau cu virgulă.

3.Ierarhiile din fiecare clasă. Alea pe bază de rezultate sunt una. Și nu dă nimeni doi bani pe ele. În schimb, adevărata miză pentru orice elev e ierarhia popularității. Treaba asta ar fi ceva complet natural și firesc dacă elevul din vârful lanțului trofic ar fi ajuns acolo pentru că l-a dăruit natura cu inteligență, simțul umorului și ceva abilități de lider. În schimb, în multe cazuri asistăm la o popularitate creată artificial, pe baza Ferrari-ului din care părintele își livrează copilul la școală dimineața. Și mai grav, în unele situații, vistieria parentală e criteriu de tratament preferențial chiar și pentru profesori. Iar asta, prieteni, e pentru mine o crimă împotriva umanității. În contextul ăsta, copiii cu o situație financiară mai modestă pornesc cu un minus din start. Și se simt dați la o parte, dintr-o cauză care nu ține de ei.

 e12

4.Tonajul de materie inutilă, băgat cu pâlnia în capetele elevilor. Sigur că e bine să ai o cultură generală. Să știi că Ștefan cel Mare a fost mai mult decât un bulevard în Oradea. Dar…să petreci patru ani din viață întrebându-te ”ce-a vrut să spună poetul” mi se pare doar perpetuarea unei tradiții prost instituite. Atenție, vorbesc aici despre liceele cu profil non-filologic. Pentru că poetul e peste tot. La un anumit nivel, poate nu e rău să ne dezvoltăm puțin simțul estetic, să putem recunoaște o figură de stil atunci când o vedem, dar asta ar fi o misiune realizabilă în cel mult un semestru. Atât.  

 e13

5.Elevii care nu respectă autoritatea profesorilor. Includem aici și cazurile extreme de pe la știri – scandal, vandalism, insulte la adresa profesorilor. Aici o să-mi permit o ușoară aroganță și o să spun că până și în cazul ăsta, totul se reduce la profesori. Cât timp nu ești pus să predai unei clase formate din 25 de teroriști ISIS, ci unor copii normali, lipsa de disciplină ți se datorează în totalitate. Sigur, poate mulți dintre ei au făcut cei 7 ani de acasă la Frecvență Redusă. Sigur, poate n-ar fi toți la fel, dar ai unul mai discordant, iar restul îl urmează ca turma de oi. Și asta se poate. Parcă-mi amintesc de o turmă similară. Clasa mea în urmă cu 10 ani, la început de gimnaziu. Ora de română. Când profesorul ne-a făcut foarte clară procedura lui încă de la prima oră. Atunci când în timpul orei e vacarm, se râde, toată lumea vorbește peste profesor, va începe să vorbească și el. Dar din ce în ce mai încet. Până când cuvintele vor deveni imperceptibile. Iar când gălăgia se va opri de la sine și populația va începe să se întrebe : ”Totuși, ce vorbește ăla acolo ?”, el va deschide catalogul la întâmplare și se va adresa primului nume care i-a apărut în față. Îi va cere să reproducă acea parte din lecție pe care el tocmai a predat-o. Cea neauzită de nimeni. Prestația elevului urmând a fi notată.

           Sigur că dezaprob notarea elevilor(la alt capitol decât purtarea) pentru probleme de disciplină. Dar domnul S. era inatacabil. Oficial, el nu nota indisciplina, ci incapacitatea de a vorbi despre lecția care tocmai fusese predată. Elementele disturbatoare, faptul că lecția n-a fost auzită de nimeni, nu erau din vina lui…

           Începând din cea zi, nimeni n-a mai mișcat în front la ora de română.

           Mai am o umilă precizare, la paragraful cu ”elevii din ziua de azi”, care nu ascultă, nu respectă, nu sunt vrednici. Cunosc mult prea multe persoane care sunt de părere că soluția pentru domesticirea noilor generații ar fi bătaia, ca-n comunism. Când aud asta, nu pot decât să constat că au înnebunit salcâmii. Comunismul nu poate fi soluția. La nimic, niciodată. Precum n-ar fi nici să se întoarcă Vlad Țepeș din morți, ca să-l instalăm la Cotroceni.

e14

           Cu toată dragostea – cei care cred că respectul (față de autoritate, legi, profesori, părinți, semeni) poate fi obținut doar cu forța, sub teama de a nu fi anihilat fizic, cel mai probabil au senzația că rasa umană e de fapt o mare turmă de vite, care percutează doar la bătaie. Ghiciți ce ! Reacționăm chiar mai satisfăcător atunci când suntem ghidați cu vorba bună, de un cioban ferm pe poziții, dar blând.  

              Reacționăm bine și la Mozart, din câte am auzit. 

money3

va urma

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s