m0

           Românii sunt un popor prețios când vine vorba de gusturile estetice. Toată lumea se uită la Discovery. Toți sunt interesați de Sănătate și Educație. Probabil de-aia rupe Capatos ratingurile. Și – mai ales – nimeni nu ascultă manele. Aparent, milioanele de vizualizări strânse la clipurile lui Florin Salam au fost făcute de o rasă extraterestră. Una intitulată ”homo-gustibus-neasumatus”.

Mai întâi – ce sunt manelele ?

Din DEX citire :

MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată.

            O fi fost valabilă cândva și definiția asta. Prin anii 1900. Dar în prezent, să definești maneaua drept un cântec de dragoste oriental e exact cum ai defini femeia, spunând că e om. Sigur că e și om, dar trăsăturile definitorii sunt total altele. Melodia de mai jos e un ”cântec de dragoste oriental”, interpretat de întâiul lăutar al Egiptului. E manea ? Nu e manea.

           În acepțiunea mea, maneaua e într-adevăr o melodie dezvoltată pe ritmuri de sorginte orientală, e și despre dragoste, dar tematica ei predilectă e mult mai vastă. Femei, bani, dușmani. Adică se învârte în jurul cozii pe cea mai de jos treaptă a dezvoltării umane. Și n-o zic peiorativ. E adevăr istoric. Să ne amintim foaarte pe scurt de prietenul Maslow și piramida nevoilor umane :

4

           Primul nivel – și cel mai vast – e al nevoilor biologice. Alea care te țin în viață. Apă, hrană, adăpost, somn, etc. Securitatea, nevoia de afirmare socială, cariera, vin mult după nevoile biologice. Pentru că, în principiu, n-ai cum să scrii o lucrare de doctorat cât timp mori de sete. Sau n-ai mai dormit de două zile.

            Ei, textele manelelor nu depășesc niciodată acest nivel primitiv al vieții umane. Să explorăm puțin substratul psihologic al eruditelor versuri :

Femeia ”regină”, aptă de a încasa ”un milion” în sutien => reproducerea cu cel mai dezirabil-genetic partener avut la dispoziție.

m1

Banii făcuți ușor (”vin dolarii toți la mine”) și prin practici îndoielnice, dar întotdeauna cu ajutorul divinității (”Dacă Dumnezeu mi-a dat noroc de bani”) => situația financiară bună, care oferă siguranța zilei de mâine.

Dușmanii => prădătorii care invidiază securitatea financiar-social-reproductivă a eului liric și ar face orice să-l anihileze pentru a-i prelua poziția

Copiii => moștenitorii, garanția faptului că specia va fi perpetuată, iar eroul și-a îndeplinit scopul natural pe pământ.

Amanta => impulsul primitiv al masculului dornic să-și semene genele pe cât mai multe terenuri arabile. Monogamia e sub demnitatea lui.

m2

Beții și petreceri fără număr => aderarea la curentul filosofic ”carpe diem”, trăitul clipei, hedonismul, înțelegându-se din subtext și faptul că eroul nu este preocupat de trezitul la ore fixe dimineața, nici că va fi mahmur la locul de muncă. 

           De ce se identifică o mare parte a populației cu manelele ? Pentru că temele lor sunt etern-umane. De la Adam și Eva încoace, omul are la bază aceleași nevoi. ”Dar e OK.” Ar zice un cititor de bună credință. ”Cei mai mari muzicieni ai planetei nu tot teme etern umane tratează în cântecele lor ? Unde e problema ?”

            Problema, cititorule fictiv, e la modul de tratare al temei. Pe de-o parte, una e să zici : ”Adio. Să nu plângi. Știm amândoi că eu nu am fost ceea ce aveai tu nevoie.” (Whitney Houston, I will always love you) și total altceva, să spui : ”M-ai trădat, iubirea mea /Când mi-a fost viața mai grea.” (Nicoleta Guță, Greșeala mea). În al doilea rând, există o problemă cu ritmul manelelor. Linia melodică în sine nu ar fi atât de gravă. E de inspirație orientală. Sunt convinsă că la recepțiile oficiale ale diplomaților arabi se ascultă muzică tradițională care sună similar manelelor noastre. Prin urmare, ritmul manelelor putea fi chiar exotic dacă ar fi milostivit mama natură și puțină creativitate interpreților. Să nu sune toate la fel.

De ce e publicul român atât de receptiv la manele ?

            Pentru că sunt simple. Se poate dansa pe ele. Vorbesc despre preocupările principale ale maselor.

De ce își neagă publicul român receptivitatea la manele ?

            Pentru că nu sunt considerate a fi de bon ton. Sunt în permanență asociate cu incultura (A se vedea melodia ”Pumnii mei minte nu are”), cu o etnie pe alocuri conflictuală ordinii sociale, iar ascultătorii de manele sunt în general stigmatizați. E suficient, însă, să vedem cele 65 de milioane de vizualizări adunate de ”Saint Tropez”-ul lui Florin Salam, pe youtube, pentru a constata că, de fapt, ascultătorii de manele se judecă între ei. Apoi, în secret, mai dau o dată play, avizi. Iar asta se cheamă neasumare.

Poziția mea în toată treaba asta

            Personal, am crescut cu manele. Eu și majoritatea celor care și-au trăit copilăria în jurul anilor 2000. La picnicuri, la cumetrii, la orice fel de adunare socială. Încă știu pe de rost versurile de la ”Când o pun, o pun cu sacu’ “.

            Prin 2010 a mai apus era de glorie a manelelor. Toți adolescenții care habar n-aveau de capul lor, myself included, se afiliau la curente anti-manele. Era atât de cool să-l urăști pe Florin Salam. Dar să asculți maneaua ”Baby” a lui Justin Bieber era dovadă de pedigree. Ce vremuri ! Bine c-au trecut.

            După câțiva ani, manelele au luat avânt din nou. Iar în prezent sunt de-a dreptul pe val. Ipocrizia, de asemenea. Extrem de puțini oameni recunosc tare și deschis că apreciază manelele. Abordează primul om de pe stradă :

”Bună ziua. Dumneavoastră ascultați manele ?”

”Eu ?! Ferească Dumnezeu și Maica Domnului !”

            E foarte probabil ca același cetățean să fi contribuit semnificativ la vizualizările lui Salam. Și să considere că nu există chef fără manele.

m3

            Revenim la mine. În copilărie nu mi-au fost străine manelele. În adolescență le-am disprețuit. În prezent sunt oarecum neutră. Nu ascult voluntar, nu am manele în playlist sau în istoricul Youtube, dar dacă la o petrecere/nuntă mă aflu în mijlocul unui Meneaito și imediat după, incepe o manea, mă tem că rareori sunt atât de selectă încât să mă pun jos. În principiu, e suficient ca versurile să nu-mi contrazică flagrant valorile. Exemplu negativ – există un anume Florinel, care are o melodie despre cum se va însura el la anul, în mai. Și are o căruță cu cai. Nu pot cu Florinel. Când îi aud vocea, mă iau toate pandaliile.

            Sigur că petrecerea mea ideală are o coloană sonoră din total alt registru. Aicha. Babilonia. Svalutation. Dar nu-mi iese alergia nici dacă aud manele pe fundal la o nuntă. Până la urmă, ne-am obișnuit să asociem manelele cu Florin Salam și Nicolae Guță. Dar Despacito, par exemple, ce, Doamne iartă-mă, e ? Versul ”Vreau să-ți semnez labirintul.” numai concepte filosofice nu-mi inspiră. Libidinoșenia din Despacito surclasează de departe orice manea românească. Dar ne place și ne simțim culți ascultând-o pentru că nu ne batem capul cu versurile. Sună bine. La fel cum am avut surpriza de a descoperi că mulți prieteni non-români sunt fani Florin Salam. Habar n-au ce cântă el acolo, dar le sună bine. Maneaua îi sună bine lui homo sapiens, în general.  

            Tocmai de asta mi-e greu să înțeleg stigmatizarea socială. Înțeleg de unde vine. Manelele sunt low class. Am demonstrat deja. Dar dacă ăștia suntem ?!…

2000px-Fleur-de-lis-fill.svg

2 gânduri despre “Țara în care nimeni nu ascultă manele

  1. Eu sunt din generația – „De ce mă minți?” și „Așa sunt zilele mele/Una bună, zece rele”. Plus L.A. cu „Ochii tăi”. Sunt parte din alarecherchedutempsperdu-urile mele. Mulți își dau ochii peste cap când aud că n-am nimic cu manelele, ba chiar mi s-au lipit de suflet unele, e gata, mi-au lipit pe frunte eticheta cu low level. Dar cui îi pasă? Da, Despacito e o tâmpenie. În schimb mă înveselește Gangnam style. :p

    Apreciază

    1. Cudi, abia acum ți-am văzut comentariul. 🙂 Scuzele mele.
      Cunosc bine procedura de etichetare. Am fost de ambele părți ale baricadei. Și totuși, la finalul zilei, când îți dezlipești etichetele de pe frunte și tragi linie, s-ar putea să fii mai OK cu propria persoană decât ”judecătorii”. Asumat și autentic, nu un aristocrat de duminica.
      Cheers to you 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s