t1

Rezumatul primei părți :

            Am decretat faptul că muzica preferată reprezintă o parte uriașă din identitatea unei persoane. Unii – myself included – ascultă tot ce prind, cât timp le sună bine, iar versurile nu le contrazic flagrant valorile de viață. Am detaliat pe scurt cum am ajuns eu să mă identific cu/să descopăr muzica populară și am revelat umanității melodia mea populară preferată –  ”Ană, zorile se varsă”.

           E timpul să ne mutăm mai departe, făcând analiza literară a încă două capodopere folclorice pe care le ascult foarte des. Aveam de gând să le dezbat pe ambele azi, dar textul legat de prima a ieșit de cinci ori mai lung decât planificasem. Prin urmare, pentru a nu obosi audiența, despre a doua scriem zilele următoare. Acum începem cu o dezvăluire. 

Da, ocazional ascult Florica Duma. 

maxresdefault

            Și nu, nu simt că-mi scade prestigiul recunoscând asta.

            Florica Duma – odihnească-se în pace – avea o energie excepțională, transpusă în fiecare melodie a ei. Transmitea o euforie inegalabilă, cu tot cu chiuiturile caracteristice și diversele derapaje calitative ale unor piese, pe care, oricât o apreciez ca artistă, nu i le-aș asculta nici bătută cu ranga. (Una se intitulează ”Măi, șoferule frumos” [??] Nu am ascultat-o niciodată. Mi-a fost suficient titlul. Sunt convinsă că profunzimea ei m-ar depăși.)

            În schimb, sunt fana următoarele două capodopere ale doamnei Duma :

 1.”Descunună-mă, părinte”

            Dacă trezești o sută de cetățeni la 4 dimineața și-i întrebi cum îi cheamă, majoritatea vor ezita câteva secunde, până se dezmeticesc. Dar dacă-i întrebi care e cea mai reprezentativă piesă a Floricăi Duma, le va lua în jur de o milisecundă până să răspundă ”Descunună-mă, părinte”.

            Dincolo de ritmul zglobiu al melodiei și entuziasmul interpretei, cred că aici, succesul indiscutabil e dat de actualitatea teribilă a temei. Ce vorbeam în partea anterioară, despre temele etern umane ? Florica Duma a depistat una dintre ele – vârârea cozii părinților în alegerea partenerului tău de viață.

           Melodia e un întreg scenariu al individului care, privind retroactiv, constată că a asistat neputincios la desfășurarea propriei vieți, și s-a lăsat târât într-o căsătorie aranjată de părinți. Mireasa, o vecină din copilărie, nu i-a displăcut eroului, prin urmare, pentru câțiva ani s-a complăcut în starea de fapt. Dar după ce i-a trecut șubredul entuziasm inițial, a fost capabil să-și evalueze situația la rece și a concluzionat că putea mai bine de atât. Sigur, soția nu i-a greșit cu nimic, deși la rândul ei s-a căsătorit ”de tânără, fără minte”, însă eroul simte că și-ar putea depăși condiția. În consecință, pentru rezolvarea conflictului – în acest caz, dizolvarea căsătoriei – se adresează autorității emitente : preotul.

194

 ”Descunună-mă, părinte

C-am fost tânăr, fără minte.

Nici mustața nu mi-a dat

Și tata m-a însurat.”

             Eroul formulează cererea de a fi des-căsătorit, argumentând-o prin : 1.absența discernământului la momentul deciziei, parțial dată de vârsta sa pre-puberă, dedusă din precizarea lipsei pilozității faciale și 2.influența autorității parentale, exercitată abuziv asupra copilului fără mustață.

 ”Popă, când m-ai cununat,

Cinci sute de mii ți-am dat.

Amu-ți dau și mii, și sute –

Descunună-mă, părinte !”

11

             Solicitantul este dispus să utilizeze orice mijloace pentru a-și atinge scopul. Deși tonul său este pașnic, nu ezită să-i bată obrazul cu gentilețe sfinției sale, amintindu-i de suma pe care i-a achitat-o în trecut, în vederea beneficierii de căsătoria religioasă. Pe care preotul oricum era obligat – prin fișa postului – să o oficieze gratuit. Dar părintele acceptase cu încântare curtoazia monetară a candidatului la postul de mire. Iar în frenezia momentului, uitase să-i elibereze bon fiscal. Vedem însă că fostul mire, actualul soț disperat, e solul păcii. Nu numai că nu are intenția de a-l vedea pe preot chestionat de garda financiară, ci se oferă chiar să suplimenteze exponențial suma încredințată atunci, totul pentru a obține anularea căsătoriei sale. Din subtext se deduce că cetățeanul a rămas la fel de înțelegător cu privire la perpetua defecțiune cu care se confruntă casa de marcat a preotului.

 ”La-nsurat, la măritat

Omul nu trebă mânat.”

 ball-and-chain-600x330

            Răspunsul preotului nu ne este adus la cunoștință, însă din ulterioara replică a cetățeanului deducem că acesta a refuzat să dea curs solicitării sale. Prin urmare, eroul se vede nevoit să-i țină o scurtă lecție de drept, amintindu-i că în Convenția Europeană a Drepturilor Omului este prevăzut dreptul la libertatea alegerii partenerului de viață. Or, ”mânarea” la altar reprezintă o practică medievală, violatoare de drepturi cetățenești, la care preotul a fost complice. Observăm că individul îi recomandă părintelui să renunțe la astfel de acte și să se alinieze la valorile Uniunii Europene.

”Decât în casa muierii,

Mai bine-n temnița țării.

Cu muierea mă împac,

Soacra mă bate la cap.”

ml

             Preotul este neclintit în decizia sa de a nu anula căsătoria eroului. Acesta, în disperarea sa, susține că pentru domnia sa, în clipa de față, închisoarea ar fi preferabilă căsniciei. Realizează, însă, gravitatea afirmațiilor sale, și simte nevoia să rectifice parțial : conviețuirea cu soția este acceptabilă, însă reala sa problemă o reprezintă mama soției, care intervine frecvent în viața conjugală. Aici povestea se întrerupe brusc, finalul rămânând în coadă de pește. Putem presupune că în fața acestui argument inatacabil, preotul a fost înduplecat, acceptând să descunune solicitantul.

va urma

Un gând despre “Muzică populară – partea a II-a

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s