t1

Din categoria ”dezvăluiri senzaționale”. 

Scurtă introducere (ne plimbăm puțin prin ”materie”, să înțelegem mai bine conținutul care urmează)

            Știm că oamenii – indiferent de rasă, etnie, cultură – se nasc cu o serie de nevoi. Prioritizarea lor se face în funcție de viteza cu care mori dacă nu sunt îndeplinite. Apa, hrana, adăpostul – sunt urgente, de bază. Relaționarea, succesul social, evoluția – sunt importante, dar nu-ți condiționează supraviețuirea.

4

Mirror/mirror on the wall,

Was I born an animal ?

            Da. Strict biologic vorbind, suntem animale. Corpurile noastre funcționează exact la fel. Și avem aceleași nevoi. Apă – hrană – somn – vizuină primitoare – perpetuarea speciei. Doar că animalele rămân la acest nivel. Se nasc, mănâncă, fac pui, mor. Și pentru ele s-a închis cazul.

RobinThicke

            În schimb, la oameni, treaba e mai complexă. Deși bifăm și noi etapele de existență ale mamiferelor, principala diferență e că oamenii au conștiința propriei existențe. Ceea ce ne face să ne punem întrebări. De ce trăim ? De unde venim ? Gândirea e cea care ne dă upgrade, ca specie. Și ne dezvoltă nevoi mai elevate ; una dintre ele fiind cea de identitate.

Cine sunt eu ?

            Conform umilei mele experiențe de viață, suntem definiți de preferințe și de decizii. S-o luăm logic. Ce întrebări pui, când vrei să cunoști pe cineva mai îndeaproape ? Nu cumva : Ce fel de mâncare preferi ? Care e culoarea ta preferată ? În ce domeniu lucrezi ? (=în traducere liberă ”Ce decizie ai luat în legătura cu cariera ta ?”) ? Intuitiv, știi că afinitățile și deciziile îți vor arăta cu cine stai în față. Din categoria preferințelor, nu-i așa că ai pus sau primit întrebarea ”Ce gen de muzică asculți ?”, măcar de 5 ori în viață ? Pentru că ritmurile cu care rezonăm sunt o parte uriașă din identitatea noastră.

            Și tocmai am intrat în subiectul zilei. În continuare, aflăm în premieră cum am ajuns eu să consider muzica populară drept o parte a identității mele.

Maria și populara

14_vedete_3_col_fulea_gras_17540600

            Mi-am petrecut toată adolescența urând muzica populară și manelele. În ordinea asta. Nu știam exact de ce. Așa gândeau toți prietenii mei. Era un argument suficient. Creierul de adolescent nu realizează că afilierea la turmă nu e întotdeauna cea mai bună idee. Precum nu e nici să-ți respingi propria experiență în favoarea a ceea ce ai fost învățat. Dar la 15 ani vrei doar să te încadrezi în normă. Să fii conform cu direcția grupului. Nu contează că te urci pe metereze și urli la megafon că tu ești anti-manele și anti-populară, deși habar n-ai să-ți argumentezi poziția. Nu contează, cât timp la coborâre vei fi aplaudat de cei la care privești aspirațional.

            Cu manelele nu prea mi-am schimbat viziunea. Doar că acum sunt în stare s-o și justific. Legat de muzica populară, am avut la un moment dat o revelație. A fost momentul în care am îmbrăcat pentru prima dată un costum tradițional românesc. Obligată de circumstanțe, desigur. Urma să particip la o tabără internațională, într-o altă țară, iar una dintre condițiile participării era etalarea portului popular din regiunea de proveniență. Când m-am văzut împachetată în fusta, cămașa, vesta și zadia tradițională…am realizat că nu-mi displac.

           Dulapul meu e, de altfel, un spațiu foarte exotic. Pe lângă hainele de scos în public, conține tone de costume pentru diverse roluri și chiar un kaftan arab. În ziua aia am decis că i se vor adăuga și toate hainele tradiționale românești pe care pot pune mâna. Cămășile străbunicii zăceau în pod, în exil de zeci de ani. Cămăși țesute și brodate manual, cu modele extraordinare, la care ar râvni și Karl Lagerfeld. Le-am spălat și le-am pus în folosință. Ala a fost primul meu contact concret cu zona populară. Și-mi venea să-mi dau palme când mă gândeam cu câtă mânie proletară mă disociasem în trecut de tot ce-nseamnă tradiție. Dar când te uiți în trecut și realizezi cât de prost ai fost în anul precedent, aia se cheamă evoluție.

 Noua mea feblețe, cămășile tradiționale

ie-camasa-populara

          La scurt timp după magica descoperire a portului tradițional, a urmat revelația numărul doi. Muzica. Într-o zi am auzit pentru prima dată melodia ”Ană, zorile se varsă”, cântată de Ioan Bocșa. Șoc. Mi-a plăcut. Era diferită. Era profundă. Bună de băgat în playlist. Iar atunci mi s-a mai demontat un mit. Muzica populară nu era o dăngăneală nedefinită, cântată de bizari costumați ca răzeșii lui Ștefan cel Mare. Doar că nu ascultasem eu ce trebuie până atunci.

            Sigur că și muzica populară, la fel ca aproape orice alt domeniu, are exemplare autentice și falsuri de joasă speță. Acum dezbatem puțin despre cele valorice, autentice și originale. Cu falsurile măturăm podeaua puțin mai încolo.

 Muzica populară care-mi surâde mie 

             Playlistul meu e un loc chiar mai exotic decât dulapul. Cuprinde tot ce se poate imagina, de la Mozart la melodia țigănească ”Muroshavo”, de la cante budiste la Florica Duma. Mai puțin manele. (Dar despre asta vorbim altă dată.) În continuare, o scurtă analiză literară a trei melodii de bază din playlistul meu. Azi – doar un flavor. Prima. Următoarele două, mâine.

1.”Ană, zorile se varsă” de Ioan Bocșa

            Perla coroanei va rămâne întotdeauna ”Ană, zorile se varsă”. A fost prima melodie de tipul ăsta cu care m-am intersectat. Și pe care am ascultat-o până la final. Apoi am pus-o pe repeat.

”Ană, zorile se varsă.

Lasă-mă să merg acasă,

La copii și la nevastă.”

             Versurile sunt despre un domn care se trezește lângă o cetățeană, cu care nu avea o relație aprobată de primar și de preot. Iar doamna care are toată documentația la zi e singură acasă, cu copiii, în așteptarea infidelului. El se simte vinovat, e conștient că ar trebui să se întoarcă la familie înainte să se lumineze de zi, dar n-ar prea lăsa-o nici pe dezirabila Ana.

            Un mare mentor al meu spunea că valoarea unei creații artistice e dată de atemporalitatea ei. În traducere, un roman/o poezie/o melodie e calitativă atunci când tratează o temă etern umană, în care se regăsesc generații la rând. Trecând peste ipocrizie, infidelitatea a existat dintotdeauna și e puțin probabil să ne părăsească prea curând. Poate nu e cazul tău. Nici al meu. Dar e un subiect atemporal care fascinează.

             Bineînțeles, e foarte important și modul în care tema e transpusă în versuri. Una e să zici :

”Ană, mândra mea frumoasă,  

Stinge lampa de pe masă.

Lasă-mă și nu mă lasă.

Ană, zorile se varsă.”

…și alta e să spui ”Fă, Ano, ce bună ești ! Mi-aș lăsa nevasta pentru tine, să-nnebunesc !”

           Subiectul, modul în care e exprimat, ritmul muzical cu care e asociat – toate compun acel ”dulce, acrișor și ceva fermecător” care dau valoare unei melodii. Pentru că nu, (luând un exemplu recent) jelania lui Dani Mocanu, cu refrenul ”Un om care libertatea o iubește/ Nici prin cap nu-i trece să se facă pește.” nu e o operă artistică atemporală. Deși încarcerarea pentru delicte repetate e și ea o temă umană destul de actuală, constatăm că respectiva…creație e doar o zvâcnire incertă, emisă între două audieri la DNA, nereprezentând zbuciumul sufletesc al prizonierului arhetipal. 

Rapsodul Dani Mocanu

maxresdefault

         Dar timpul va aduce cu sine și selecția naturală pe plan muzical, iar nepoții noștri vor intra în contact doar cu muzica valorică a epocii noastre. Și cu non-valoarea aferentă epocii lor, pentru că nepoții lui Dani Mocanu vor fi, desigur, pe poziții.

va urma 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s