ball-cactus-flower

Șoc și groază. Nu există așa ceva. E imposibil să fii fată și să nu-ți tresalte sufletul când vezi un buchet de flori.

Șoc și groază. Ba se poate.

Din punctul meu de vedere, interesul (sau lipsa lui) pentru flori, e un non-subiect. Personal, n-o să-mi pese niciodată dacă o persoană apreciază sau nu florile. La fel, nu văd de ce ar străbate grija pe cineva dacă mie-mi plac sau nu. Problema este că aproape de fiecare dată când afirm că nu-mi plac florile, sunt privită drept un suflet pierdut care trebuie readus urgent pe dreapta cale.

În consecință, din ipostaza de trădătoare a speciei feminine, am emis prezentul articol, în care clarific o dată pentru totdeauna relația mea complicată cu florile.  

Nu-mi plac florile. Asta înseamnă că… 

…îmi sunt indiferente. Și atât. Adică nu mă umplu de încântare atunci când le văd, dar nici nu simt nevoia să torn pesticid peste ele. Iar asta e ceva greu de priceput pentru o mare parte din populație. Cum adică să nu fii nici pro, nici contra ? Pur și simplu. Dacă-mi arăți un buchet de flori, nu mi se revarsă dopamina-n creier, dar nici nu-l privesc cu ochii însetați de genocid. *Specific că singura specie florală care-mi displace total sunt mușcatele. N-o să înțeleg niciodată cum pot plăcea cuiva, dar respect alegerile tuturor.

Revenind, am stabilit că nu urăsc florile. Nici fan, nici hater. Dar precizez că există trei feluri de flori pe care le găsesc acceptabile :

1. Cele din copaci

2. Cele tropicale(din junglă)

3. Florile de cactus

Punctul comun al acestor trei categorii așezate la dreapta Tatălui e că nu au nevoie de sprijin uman ca să crească. Apar singure pe toate crengile, tufișurile și dunele de nisip. Iar ca principiu, în general aprob florile care cresc cu de la sine putere, fără să necesite plantat, udat și bibilit din partea oamenilor.

Totuși, referitor la florile sălbatice, văd necesar să fac o mențiune. În urmă cu ceva timp, pe net era viral dialogul din poza următoare :

art1

Cohorte de adolescente nesigure au adoptat instant păpădia drept floarea lor preferată. Că e kinky și nu se poate cumpăra. Într-adevăr, păpădiile nu se pot cumpăra pentru că nu dă nimeni doi bani pe ele. Și cresc absolut peste tot. Dacă ai doi centimetri pătrați de pajiște în mijlocul unui sens giratoriu, poți fi sigur că răsar cinci păpădii acolo, când e sezonul. Așa că rog să nu mă suspecteze nimeni de dragoste hipsterească pentru păpădii.

Până acum am vorbit strict despre florile în stare naturală, adică alea care încă sunt legate de pământ. Pentru că actul de a le secera pentru a le pune peste trei ferigi, într-un buchet, e ceva profund artificial. Când deconectezi florile de la sursa de viață – pământul – devin cadavre în curs de descompunere, oricât de grotesc sună. Pe la începutul adolescenței am conștientizat treaba asta și pentru scurt timp, am devenit o fanatică a florilor în ghiveci. Încurajam pe toată lumea să dăruiască ghivece cu flori, în loc de buchete. Entuziasmul m-a ținut până când am început să primesc la rândul meu ghivece și am realizat că interesul meu pentru flori tot zero e, indiferent dacă le primesc direct moarte sau resuscitate într-un bol cu pământ.

Legat de plantele date ca dovadă de interes sentimental, cea mai sinistră prostie pe care am auzit-o vreodată e că singurele fete care nu leșină după flori sunt cele care nu primesc.

Tu, cel care gândești așa, sigur că m-ai evaluat corect. În mod evident, n-am primit nicio floare toată viața, iar acum, după ce-mi termin de vărsat veninul în articolul ăsta, o să mă refugiez într-un colț și o să plâng după un ghiveci cu mușcate, pe care nu mi-l oferă nimeni.

Să crezi că dezinteresul cuiva pentru flori poate izvorî doar din traume emoționale și că, implicit, trebuie vindecat, trădează o înțelegere foarte…limitată a lumii și a diversității oamenilor. Dacă primeam un leu pentru fiecare orhidee în ghiveci pe care am lăsat-o să moară, din neglijență, acum aș avea bani să-ți plătesc un terapeut care să-ți repare viziunea asupra vieții.

Revenind la cadouri – cel mai tare lucru pe care l-am primit vreodată a fost un pandativ cu Lapis Lazuli. E din Afganistan, singura țară de pe planetă unde se găsește piatra de Lapis Lazuli în stare naturală.

Artefactul :

lapis

Să-mi faci un astfel de cadou presupune să mă cunoști foarte bine. Dar și să treci prin piață, să vezi pe tarabă un gablonț care mi-ar plăcea, să investești 2 lei în el și să mi-l faci cadou – presupune de asemenea că mă cunoști foarte bine. Așa că nu, nu vreau flori, dar nici coliere cu diamante. Viitor consort, nu va trebui să excavezi o mină în Afganistan, să-mi mai aduci un Lapis, drept dovadă de dragoste. Doar fii acolo pentru mine și cunoaște-mă.

Deși articolul ăsta e deja kilometric, nu-l pot încheia înainte să fac referire și la un element de interes local, afiliat cu subiectul de față – lalelele din Oradea. Am înțeles că un domn florar a plantat multe lalele pe faleza Crișului Repede, pe portofelul lui. Stimă și repect. Susțin total demersul. Cât timp există oameni pe care lalelele alea îi încântă vizual, dați-i înainte. Nu sunt atât de limitată încât să dezaprob o inițiativă civică excepțională, doar pentru că eu, pe persoană fizică, nu prea agreez florile. Pe același principiu, dacă un cofetar orădean decide într-o zi să împartă prăjituri trecătorilor de pe stradă, eu nu voi fi în publicul țintă, pentru că nu sunt fana prăjiturilor, dar o să mă bucur pentru voi, cei cărora vă plac. Dacă altcineva decide să împartă înghețată, atunci vă bucurați voi pentru mine. Și așa putem trăi cu toții în simbioză până la adânci bătrâneți.

Acum, atenție ! O precizare finală. Declarându-mi aici indiferența față de flori, nu încerc să par specială în vreun fel. Nu sunt afiliată curentelor teribiliste și nici nu sunt plătită de brandurile de ciocolată să scad vânzările la flori (deși sunt deschisă ofertelor !). Pur și simplu asta simt, iar ideea de a mă preface că sunt tiparul perfecțiunii feminine – iubitoare de flori, expertă în prăjituri și o mare gospodină în devenire – doar pentru a mă conforma standardului social, mi se pare de o prostie uriașă. Nu sunt așa. Mă îndoiesc că voi fi vreodată. Sau că voi aprecia vreodată florile care-mi vor fi dăruite în continuare de necunoscători. Oricine e tentat să-și manifeste afecțiunea față de mine prin buchete fără număr, va reuși cel mult să-și manifeste indiferența față de preferințele mele. Florile nu au fost și nu vor fi niciodată sectorul meu de interes.

În consecință, stimate viitor consort, singura variantă care-ți rămâne e să apuci un târnăcop și să te orientezi spre Afganistan.

Un gând despre “Sunt fată. Și nu-mi plac florile.

  1. Treaba ii ca oamenii in general, din nu stiu ce motiv, au tendinta sa semene multimii- pe principiul ” monkey see, monkey do ” ( citat dintr-un citat de-al stimabilului domn prof. Straton 😉 ). Eu una iubesc aproape toate florile ( muscatele sunt si la mine exceptia ) dar nu am niciun interes spre fotbal, oamenii care au o problema cu altii pentru ca sunt diferiti nu merita prea multa atentie 😀 Still looking forward to hearing you other opinions on any other subject 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s